Înrădăcinarea butașilor de trandafiri cu ajutorul cartofilor — rezultatul este garantat!

Am citit multe articole despre această metodă de înrădăcinare. De aceea, am hotărât să o testăm. În continuare vă vom prezenta etapele acestei proceduri interesante.

AVEȚI NEVOIE DE:

-un fir de trandafir cu floarea deja trecută (parțial ofilită);

-2-3 cartofi;

-apă;

-stimulator de înrădăcinare;

-ghivece și substrat de plantare;

-un foarfece, un cuțit și un cui;

-pungi de plastic.

MOD DE LUCRU:

1.Îndepărtați floarea de pe ramura de trandafir, folosind un foarfece.

2.Divizați ramura în butași cu 2 sau 3 noduri, realizând tăieturile în direcție oblică, cu ajutorul unui foarfece. Tăietura superioară a butașului trebuie să se afle cu 1-2 cm mai sus de nodul superior, iar cea inferioară — cu aproximativ 1 cm mai jos de nodul inferior.

3.Apoi tăiați cea mai mare parte de frunze de pe butași, păstrându-le codițele: astfel suprafața de evaporare se va micșora și butașii se vor înrădăcina mai repede.

4.Pregătiți cartofii: dacă aceștia sunt noi, lăsați-i ca atare. Dacă sunt bătrâni și încolțiți, îndepărtați-le toate „ochiurile” cu ajutorul unui cuțit.

5.Realizați câte un orificiu în mijlocul fiecărui cartof (pe una dintre fețele lui): diametrul acestuia trebuie să corespundă cu diametrul butașilor.

6.Înmuiați baza fiecărui butaș în apă, după care scufundați-o în stimulatorul de creștere. Înfigeți butașul în orificiul din cartof.

7.Umpleți ghiveciul cu sol până la jumătate. Așezați cartoful cu butașul orientat în sus pe substrat, după care acoperiți-l în totalitate cu sol.

8.Irigați bine substratul din ghiveci.

9.Ca să creați efectul de seră, acoperiți butașul cu o pungă de plastic. Lipiți deschizătura pungii cu scoci (de ghiveci), ca să preveniți evaporarea apei.

10.Puneți ghiveciul pe un pervaz luminos. Însă aveți grijă ca acesta să nu fie expus la razele directe ale soarelui. Temperatura mediului trebuie să fie de 20-25°C. Acestea sunt condițiile optime pentru înrădăcinare.

11.Descoperiți butașii peste o săptămână. Veți observa apariția unei spume albicioase la baza lor. Aceasta este cauzată de putrezirea cartofului și este însoțită de mirosul caracteristic al acestui proces.

12.Ca să preveniți răspândirea mirosului neplăcut, acoperiți spuma albicioasă cu sol. Astfel procesul de putrezire va avea loc sub sol și mirosul va dispărea. După aceasta acoperiți butașii cu pungile de plastic și lăsați-i să se înrădăcineze și adapteze în continuare.

13.Peste 1.5 luni butașii vor fi mai mari, vor prezenta frunzulițe noi și veți putea observa apariția mugurașilor, din care se vor dezvolta lăstarii laterali. Puteți să îndepărtați definitiv pungile de plastic de pe suprafața lor.

De principiu, cartoful putrezește în totalitate (pot rămâne bucățele de coajă în sol), iar butașul formează rădăcini sănătoase și puternice. Încercați această metodă! Este foarte eficientă!

Vă dorim să aveți multe flori frumoase și bună dispoziție!

Spor la grădinărit!

NOU