Înmulțirea trandafirilor prin butași!

Înmulțirea trandafirilor prin butași își are avantajele sale pentru că oferă posibilitatea:

-să obțineți mai mult material săditor;

-să evitați necesitatea de a lupta contra buruienilor;

-să obțineți o plantă care va trăi mai mult timp.

Trandafirii altoiți se plantează cu ochiul altoi la nivelul solului sau puțin mai adânc. Și, mai devreme sau mai târziu, oricum își formează propriile rădăcini.

Cu toate acestea, durata lor de viață este de aproximativ zece ani. Iar trandafirii înmulțiți prin butași, în special soiurile care nu necesită să fie acoperite, pot trăi zeci de ani.

Cel mai bine este să butășiți trandafirii cu frunze mici: miniaturali, polyantha, cățărători cu flori mici și acoperitori de sol.

Trandafirii floribunda ocupă o poziție intermediară, iar hibrizii de ceai, cățărătorii cu flori mari și trandafirii de parc se înrădăcinează greu.

Aceste soiuri se altoiesc și ele cresc pe rădăcini străine. Datorită sistemului radicular puternic pe care l-au primit, trandafirii altoiți se dezvoltă rapid și formează tufe mari, care înfloresc din abundență.

Ele sunt mult mai rezistente la ger. Dar pe parcursul întregii lor vieți, grădinarii trebuie să lupte pemanent  cu buruienile ce cresc lângă rădăcini.

Dacă nu sunt înlăturați la timp, lăstarii ”sălbatici”, care cresc pe parcursul unui sezon, pot împiedica dezvoltarea normală a părții altoite sau chiar să o distrugă.

Puteți porni procesul de butășire la începutul lunii iulie.

Din tufa care vă place, tăiați cu foarfeca horticolă lăstari semilemnificați, scuturați de curând de floare.

Tăieturile le faceți înclinate, chiar deasupra mugurelui, orientat înafara tufei. Parte verde de sus o puteți tăia și arunca, nu este nevoie de ea pentru înrădăcinare.

Din partea de mijloc, tăiați butașii astfel încât fiecare să aibă câte o frunză în vârf. Nu este nevoie să păstrați ”călcâiul”.

Tăiați frunzele pe jumătate, astfel veți împiedica evaporarea umidității în timpul înrădăcinării.

Baza butașilor o pudrați cu stimulator de creștere radiculară.

Plantați butașii într-un recipient îngropat în pământ în semiumbră, la adâncimea de 2,5-3 cm și la o distanță de 5 cm.

Aplatizați solul, udați uniform butașii și îi acoperiți cu un capac din plastic sau transparent.

Puteți folosi o butelie din plastic: partea tăiată de sus va fi capacul.

Cea mai importantă condiție de înrădăcinare a butașilor este umiditatea ridicată a aerului (până la 97-98%) și temperatura de aproximativ +20°С.

Stropiți butașii periodic, folosind un pulverizator.

Peste aproximativ 1 lună vor apărea primele rădăcini mici. Pe perioada iernii, recipientul cu butași, îl puteți acoperi cu peliculă pentru seră (densitatea 80).

Trandafirii tineri vor putea fi plantați în sol deschis la anul viitor.

Spor la grădinărit!

NOU