Plantarea primăvăratică a căpșunilor!

Dacă încă nu ați încercat să cultivați căpșunile, a sosit momentul să realizați acest lucru. Plantați măcar câteva tufe de căpșuni, ca să obțineți fructe dulci, lucioase și aromate din propria dumneavoastră grădină. Noi vă vom ajuta!

Mai întâi trebuie să cumpărați câteva răsaduri de căpșun din soiuri timpurii, medii și remontante. De principiu, ele sunt comercializate în luna mai, când pot fi plantate. Cumpărând mai multe soiuri, veți putea să le alegeți pe cele care vă plac mai mult.

AVEȚI NEVOIE DE:

-răsaduri de căpșuni;

-stimulator de creștere (fitohormon);

-imunomodulator pentru plante (noi am folosit un compus, care conține substanțe active, extrase din Echinaceea purpurea);

-apă;

-tăvi/ ligheane;

-recipient dotat cu pulverizator;

-compost, humus, cenușă de lemn, dolomită, vermiculit — pentru pregătirea substratului de plantare;

-un foarfece;

-mulci natural;

-fungicid pentru plante.

MOD DE LUCRU:

1.După cumpărare lăsați răsadurile plantate în ghivece să se adapteze la condițiile climatice din curtea dumneavoastră. Dacă afară este frig, puneți-le în solar.

2.Apoi, dacă ele sunt deja înflorite, rupeți cu grijă toate inflorescențele lor. Astfel plantele se vor înrădăcina mai ușor, orientându-și toate resursele spre acest proces.

3.După aceasta stropiți răsadurile cu soluție apoasă de stimulator de înrădăcinare (2 picături la 500 ml de apă), folosind un recipient dotat cu pulverizator. Astfel veți ameliora stresul, la care ele au fost supuse în timpul transportării. Realizați această procedură pe înserate.

4.Puneți ghivecele cu răsaduri pe tăvi sau alte vase relativ adânci. Turnați soluție de imunomodulator în ele (2 picături la 500 ml de apă). Lăsați plantele să o absoarbă și să se fortifice peste noapte.

5.În următoarea zi pregătiți parcela, pe care veți planta răsadurile, îmbogățind solul cu compost, humus, cenușă de lemn, dolomită, vermiculit și săpându-l bine.

6.Plantați răsadurile pe înserate: scoateți fiecare răsad din ghiveci și scuturați tot substratul de pe rădăcinile lui. Folosind un foarfece ascuțit, scurtați-i rădăcinile până la lungimea de 10 cm. Astfel ele nu se vor răsuci în timpul plantării.

7.Pregătiți groapa pentru răsad: ea trebuie să aibă un dâmb în mijloc.

8.Așezați baza răsadului pe vârfului dâmbului și răsfirați-i rădăcinile pe el, orientându-le în jos. Țineți minte că rădăcinile plantei nu trebuie să fie răsucite, ci drepte.

9.Acoperiți rădăcinile căpșunului cu sol, presându-l bine și asigurându-vă că baza plantei a rămas deasupra solului.

10.Udați bine solul de la baza răsadului cu apă, în care ați adăugat soluție fungicidă (respectați proporțiile de pe ambalaj). Apoi acoperiți-l cu un strat gros de mulci.

11.Peste o lună de la plantare și până în luna august nu uitați să fertilizați căpșunii.

Spor la grădinărit!

NOU